Terasa exterioară placată cu gresie: panta, adezivul și plăcile care rezistă la îngheț

Gresia de pe o terasă exterioară se desprinde aproape întotdeauna din cauza apei care ajunge sub plăci și îngheață. Apa își mărește volumul cu aproximativ 9% când se transformă în gheață, iar ciclurile repetate de îngheț și dezgheț rup adezivul și fisurează plăcile. O terasă durabilă are pantă corectă, hidroizolație acolo unde este necesară, plăci cu absorbție foarte mică și adeziv întins fără goluri.

Ce pantă trebuie să aibă o terasă cu gresie?

O terasă placată cu gresie are nevoie de o pantă de 1,5–2%, adică 1,5–2 cm diferență de nivel pe fiecare metru, orientată dinspre casă spre exterior. Panta se realizează în șapă sau în stratul suport, nu prin îngroșarea adezivului sub plăci. O terasă perfect orizontală păstrează bălți după ploaie, iar apa stagnantă pătrunde în timp prin rosturi.

Ce gresie rezistă la îngheț?

Pentru exterior se aleg plăcile cu absorbție de apă de cel mult 0,5%, categorie în care intră gresia porțelanată, și cu mențiunea explicită de rezistență la îngheț în fișa tehnică. Plăcile cu absorbție mai mare preiau apă în porii proprii și se exfoliază la primele geruri. Pe lângă rezistență, contează aderența: suprafețele lustruite devin alunecoase pe ploaie și chiciură, așa că pentru terase se folosesc plăcile mate sau structurate, cu clasă antiderapantă de tip R10–R11 sau superioară.

Când este necesară hidroizolația sub gresia de pe terasă?

Hidroizolația este obligatorie când terasa se află deasupra unei încăperi locuite, a unui garaj sau a unei pivnițe. În acest caz se aplică o membrană sub stratul de placare, ridicată pe pereți cu 10–15 cm și întărită cu benzi la colțuri, la scurgeri și la pragul ușii. La terasele turnate direct pe sol, cu fundație și drenaj corecte, membrana este recomandată, dar nu are același rol critic. Tipurile de membrane folosite sub straturile de protecție sunt comparate în articolul despre membranele bituminoase cu armătură din poliester sau fibră de sticlă.

Ce adeziv și ce metodă de lipire se folosesc la exterior?

La exterior se folosește un adeziv cimentos îmbunătățit și deformabil, din clasa C2 cu mențiunea S1 sau S2, întins astfel încât sub placă să nu rămână goluri. Golurile se umplu cu apă, iar apa înghețată desprinde placa de dedesubt.

1. Suportul se curăță, se umezește sau se amorsează după indicațiile adezivului.
2. Adezivul se întinde cu un fierăstrău dințat pe suport.
3. Un strat subțire de adeziv se aplică și pe spatele plăcii, metodă numită lipire dublă.
4. Placa se presează și se mișcă ușor până când adezivul acoperă practic toată suprafața.
5. Din când în când se ridică o placă pentru a verifica acoperirea.

Lucrul se face la temperaturi de aproximativ +5 până la +25 °C, fără soare puternic direct, ploaie sau îngheț prognozat în zilele următoare.

Cât de late se lasă rosturile și unde se fac rosturile de dilatație?

Rosturile dintre plăci se lasă de cel puțin 3–5 mm la exterior, mai late decât în interior, și se umplu cu chit flexibil pentru exterior. Pe lângă ele, terasa are nevoie de rosturi de dilatație care preiau mișcările date de diferențele de temperatură.

Rosturile de dilatație se umplu cu un material elastic, nu cu chit rigid. Peste rosturile existente în placa de beton se lasă obligatoriu rost și în placare.

Ce se face la marginea terasei și în jurul ei?

Marginea terasei se termină cu un profil cu picurător sau cu o placă de capăt care depășește ușor fața plăcii de beton, astfel încât apa să nu se scurgă pe frontul terasei. Apa de pe acoperiș nu trebuie să cadă direct pe terasă, așa că jgheaburile și burlanele se verifică după regulile din articolul despre acoperișul și burlanele de pregătit înainte de geruri. O alternativă la lipire este montajul pe suporți reglabili, cu plăci porțelanate groase de circa 2 cm, la care apa se scurge pe sub placare. La angajarea echipei, detaliile tehnice de mai sus se trec în ofertă, iar plata se leagă de etape, după modelul din ghidul despre deviz, avans și garanție.