Cel mai mare aeroport din Romania, gazda celui mai mare avion din lume

Cel mai mare avion din lume, giganticul Antonov AN-225 Mriya a aterizat joi în premieră în jurul orei 15.00, pe o pistă a Aeroportului Otopeni. Evenimentul , în sine, reprezintă o premieră până acum.

Avionul cu 6 motoare, o lungime de 84 de metri și o anvergură a aripilor de 88,4 metri este unicat în lume, este folosit pentru transporturi comerciale de gabarit depășit, de până la 250 de tone și până acum nu a mai aterizat la noi în țară niciodată.

Avionul a sosit în capitala României joi din Linz, Austria, și va opera două zboruri cargo pe ruta București – Riyadh, potrivit informațiilor transmise de BoardingPass.ro

Gigantul cu aripi a aterizat pe pista 08L/26R (cea de Nord) a aeroportului Otopeni și a fost parcat pe o secțiune a căii de rulare Oscar.

 Potrivit sursei citate, programul zborurilor pe care îl va opera AN-225 pre și dinspre Otopeni:

  • 7 octombrie – ADB373F: Linz (LNZ) 12:00 – 15:00 București (OTP)
  • 8 octombrie – ADB3988: București (OTP) 09:00 – 13:00 Riyadh (RUH)
  • 8 octombrie – ADB388F: Riyadh (RUH) 18:00 – 22:00 București (OTP)
  • 10 octombrie ADB3989: București (OTP) 09:00 – 13:00 Riyadh (RUH)

Antonov AN-225 Mriya este cel mai mare avion din lume. Este propulsat de nu mai puțin de șase motoare, iar primul zbor al său a avut loc la 21 decembrie 1988.

La ora actuală, se află în serviciul comercial un singur avion de acest tip, înmatriculat UR-82060, și este disponibil pentru transporturi comerciale de gabarit depășit, de până la 250 tone.

You may also like...